Prezentare generală

Comuna Hemeiuş se află în nordul judeţului Bacău, pe malul drept al Bistriţei, între Valea Bistriţei şi Subcarpaţii Moldovei, în zona lacului de acumulare Lilieci şi este compusă din 3 localităţi: Hemeiuş (satul de reşedinţă), Fântânele, Lilieci. Comuna Hemeiuş se învecinează cu:

• la N-E Comuna Bereşti-Bistriţa; 
• la N-V Comuna Gârleni; 
• la S-E Municipiul Bacău; 
• la E Comuna Iteşti; 
• la S-V Comuna Mărgineni.

Comuna Hemeiuş face parte din bazinul hidrografic al râului Bistriţa, care în prezent este regularizat prin lacurile de acumulare din sistemul hidroenergetic de pe acest râu.

În comuna Hemeiuş se deosebesc mai multe unităţi de relief: deal, şes, lunci.

Teritoriul comunei se încadrează între albia majoră şi minoră a rîului Bistriţa  în partea de vest şi dealurile aparţinînd terminaţiei de nord a culmii Pietricica. În cadrul unei suprafeţe relativ reduse (cca. 2800 ha ), teritoriul cuprinde atât o bună zonă agricolă cât şi o suprafaţă împădurită, în partea vestică, spre vecinătatea cu teritoriul comunelor Mărgineni şi Gârleni.

Geomorfologic, teritoriul comunei Hemeiuş cuprinde un relief gradat, aspectul cel mai evident al reliefului este cel al creşterii altitudinilor de la est la vest, începând cu albia minoră şi majoră a râului Bistriţa, continuând cu terasa inferioară şi terasa medie, racordate la fâşia deluroasă din partea vestică către Culmea Pietricicăi. Pe o suprafaţă mică, în special în intravilanul satului Hemeiuş s-a păstrat şi un petic de pamânturi loessoide, aparţinând terasei superioare.

Relieful teraselor este tipic teraselor Bistriţei, cu o suprafaţă întinsă şi înclinare mică spre sud-est, cu cote absolute între 167-178m (albia minoră a Bistriţei); dealurile din partea vestică sunt continue şi fără văi adânci, înălţimea maximă de pe teritoriul comunei fiind de 373m (Culmea Pietricicăi).  Altitudinea medie a teritoriului comunei Hemeiuş se află aproximativ la nivelul de 270 m.

Solurile

În ceea ce priveşte solurile, în comuna Hemeiuş întâlnim cernoziomurile dar se întâlnesc şi soluri aluviale. Conform sistemului românesc de clasificare a solurilor, cele de pe teritoriul comunei Hemeiuş se încadrează în următoarele clase: mollice, argiloiluviale, cambice, litomorfe şi hidromorfe.

Ca urmarea conditiilor geografice şi geologice, în comuna Hemeiuş există pericolul apariţiei unor mişcări seismice ca efecte sau replică a unor seisme cu focare pe teritoriul ţării cu epicentrul în zona seismică Vrancea.

Comuna Hemeiuş se află în zona unui risc asumat seismic pentru care calculul structurilor de rezistenţă  a constructiilor se face pentru gradul 8 de sesmicitate.

Clima

Tipul climatic caracteristic acestei regiuni este temperat-continental cu influenţe ale aerului artic, uscat şi rece-anticiclonul nord-uralian în perioada de iarnă (ierni aspre, cu zăpadă viscolită) şi ale aerului cald mediteranean pe timp de vară, cu influenţă de ariditate (veri călduroase, uneori secetoase). Primăvara, acelaşi regim anticiclonic determină înseninări persistente urmate de creşteri accentuate ale temperaturii. Ţinând cont de aşezarea geografică a comunei Hemeiuş, de particularităţile sale morfologice precum şi de variaţia elementelor microclimatice şi topoclimatice, se pot delimita următoarele domenii climatice: domeniul climatic specific Văii Bistriţei şi domeniul climatic subcarpatic.

Datorită aşezării sale geografice, comuna Hemeiuş este expusă vânturilor care au în această zonă cele mai mari viteze anuale (3,5 - 7 m/s), iarna viteza vântului putând depăşi 100 km /oră. Vânturile dominante sunt cele cu character foehn şi munte – vale a c[ror direcţie suferă abateri datorate reliefului. Deşi se află într-o regiune vântoasă, comuna Hemeiuş este apărată parţial în partea de vest de Culmea Pietricica.

Regimul eolian depinde atât de circulaţia generală a atmosferei cât şi de condiţiile fizico-geografice locale, îndeosebi de relief. În această zonă, regimul vântului este determinat, pe de o parte, de schimbul de mase de aer dintre ariile anticiclonale euro asiatice şi a Azorelor şi aria ciclonară din nordul Oceanului Atlantic dar şi de valea Bistriţei. Circulaţia aerului se face predominant pe direcţiile N - S şi NV - SE.

Media precipitaţiilor  este de 544,4 mm. Cantităţile medii lunare de precipitaţii variază de la un an la altul. De regulă, luna cu cele mai bogate precipitaţii este iunie iar luna cu cele mai sărace precipitaţii este februarie. Ploile torenţiale sunt des întâlnite în ultima decadă a primăverii şi în lunile de vară dar au existat şi ani în care căderile de precipitaţii au fost insuficiente. Există fluctuaţii de la un an la altul privind frecvenţa ploilor cu grindină, a zilelor secetoase sau a celor cu viscol.

Hidrografia

Apele de suprafaţă   Reţeaua hidrografică a comunei Hemeiuş este legată de râul Bistriţa aflat la limita estică a teritoriului. Pe râul Bistriţa, pe raza localităţii Lilieci, a fost amenajată Rezervaţia Naturală Avifaunistică şi este în custodia Centrului Regional de Ecologie Bacău prin situl Natura 2000.

Rezervaţia este, de fapt, un lac de acumulare hidroenergetică unde apa nu îngheaţă decât paţial şi doar în cele mai reci ierni. Are o suprafaţă de 260 ha din care cca. 40 ha de la coada lacului sunt ocupate de ape de mică adâncime şi de insule. 

Teritoriul comunei mai este străbătut de:

         - Pârâul Limpedea (Bîrnat) este o ramură a Bistriţei, care are cursul în partea vestică a terasei inferioare a Bistriţei şi străbate teritoriul comunei Hemeiuş de la nord la sud. Are un debit controlat prin barajul de acumulare de la Gârleni.

În comuna Hemeiuş nu au fost înregistrate debite spectaculoase ale pârâului mai sus menţionat. În timpul ploilor torenţiale au fost înregistrate mici viituri de ape pluviale provenite din zona vestică împădurită.

Apele subterane

 Teritoriul comunei Hemeiuş se încadrează într-o zonă cu importante pânze de ape subterane, cu niveluri hidrostatice variate în raport de natura substratului litologic destul de complexă: permeabilă, impermeabilă fisurată, cutată, monoclimată etc. Apele subterane de infiltraţie sunt mai bogate în zona teraselor, unde stratul dominant este dat de pietriş şi nisip care  au o permeabilitate mare. În această zonă pânza freatică se află la o adâncime de 3,5 - 6 m. În partea de vest a comunei, în zona subcarpatică, în satul Fântânele, pânza freatică se afla la o adâncime de cca. 20 - 30 m sub formă continuă.

 În zona satului Fîntînele, apa subterană apare la adâncimi mari peste 20 m şi are debit redus.

Toate lacurile de acumulare din zona comunei sunt considerate arii naturale protejate avifaunistice  şi sunt în custodia Centrului Regional de Ecologie Bacău prin situl Natura 2000.

Vegetaţie și faună

Vegetaţia naturală ce acoperă în prezent teritoriul comunei Hemeiuş este .omplex de factori fizico - geografici şi antropici. Compoziţia şi modul de dispunere a asociaţiilor vegetale reflectă un relief variat şi influenţa unui climat temperat continental.

Teritoriul comunei se încadrează din punct de vedere fitogeografic în două zone de vegetaţie: zona de silvostepă şi zona de pădure. Pădurea ocupă o suprafaţă de 933 ha, adică 33,43 % din întreaga suprafaţă a comunei Hemeiuş.

În prezent vegetaţia de silvostepă are o extindere redusă datorită presiunii antropice asupra sa. De-a lungul Culmii Pietricica creşte una dintre cele mai mari păduri de foioase din România. Printre speciile de arbori şi arbuşti amintim: stejarul pedunculat, stejarul pufos, fagul, ulmul, arţarul, păducelul, cornul, sângerul, porumbarul, alunul, măceşul.

Pe lângă deosebita sa frumuseţe care poate constitui deliciul unor drumeţii de neuitat, pădurea oferă celor interesaţi de vânătoare un patrimoniu cinegetic deosebit, concretizat în exemplare valoroase de mistreţ, cerb, căprioare, lup ,vulpe, iepure, fazan. De asemenea, frecvente sunt mamiferele mici (veveriţa, diferite specii de şoareci şi pârşi). Compoziţia şi repartiţia faunei pe teritoriul comunei reflectă situaţia geografică, particularităţile climatice, etajarea reliefului şi nu în ultimul rând factorul antropic. Actuala alcătuire a faunei se explică şi printr-o evoluţie îndelungată, cu transformări radicale ale mediului, fapt ce a determinat pe de o parte dispariţia şi apariţia unor specii iar pe de altă parte conservarea unore dintre acestea prin adaptare. Ca urmare a acestor transformări, fauna actuală se remarcă nu atât prin numărul mare de reprezentanţi cât prin varietatea lor în ce priveşte apartenenţa la diferite specii.

Speciile de păsări sunt mult mai numeroase şi foarte diversificate. Se adaugă  reptilele  şi amfibienii precum şi numeroase specii de nevertebrate (gasteropode, miriapode, pseudoscorpionoide, păienjeni etc).

De asemenea, comuna Hemeiuş este renumită prin unul dintre cele mai interesante şi atrăgătoare parcuri  dendrologice din ţară. Înfiinţat în anul 1880 pe un teren care face parte din proprietatea familiilor Paşcanu şi Cantacuzino, în acest parc a fost construită o superbă reşedinţă în stil medieval, cunoscută de-a lungul timpului sub numele de Castelul Roşu.

Parcul dendrologic Hemeiuş este plasat in lunca râului Bistriţa şi ocupă suprafaţa de cca. 49 ha. şi se prezintă ca o pădure veritabilă, conţinând peste 1300 de specii de arbori şi arbuşti (specii rare şi autotohtone), fiind din acest punct de vedere cea mai diversificată zonă de pădure din Moldova. Specialistul german Cristian Adolf s-a preocupat de înnobilarea speciilor de răşinoase, atât în colecţie cât şi în pădurile domeniului. După 1885 au început să fie introduse noi specii de foioase dar şi specii indigene, acţiune care a continuat până în 1913. Dupa anul 1955, când acest parc trece în proprietatea Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, au fost luate măsuri de întreţinere şi refacere, iar unitatea a devenit o bază de cercetare mai ales pentru climatizarea speciilor exotice de interes forestier. Arboretumul Hemeiusi reprezintă o valoroasă colecţie dendrologică. Dintre răşinoase sunt întâlnite 178 specii, dintre care 76 provin din America de Nord, din Asia - 50 de specii şi din Europa - 48 de specii. Originalitatea acestui arboretum este dată de compoziţia lui, cu specii foioase mature, de plop alb cu diametrul de peste 2 metri şi înălţime de peste 40 metri sau grupul de opt fraţi cu înălţimi de peste 42 metri şi diametrul de peste 1 metru.

Parcul a fost înfiinţat la începutul secolului al XVIII-lea, prin căsătoria dintre Lucia Cantacuzino şi printul german Schomburg –Waldemburg şi prin diverse alianţe şi succesiuni familiale, parcul, castelul şi pădurile din jur au trecut în proprietate germana. În timpul primului război mondial, pădurile din zona Hemeiuş au fost confiscate şi trecute în patrimoniul statului român.

În acest parc se regăseşte cea mai mare colecţie de trandafiri din România, după cum susţine Direcţia Silvică din Bacău care relatează că Parcul Dendrologic Hemeiuş deţine 280 soiuri şi 1500 de fire de trandafiri. Aceasta s-a relizat prin importul de material genetic din grădini botanice din toată lumea. Dintre specii vizitatorii pot admira: Emeraude d'or, Apoge'e, Epoca, Luchian, Foc de tabără, Schneewtchen, Peace, Golden dawn, Silver star, Simphonie alba.

Pe parcursul anilor, staţiunea a devenit un centru de cercetare şi proiectare în silvicultură, cu activitate recunoscută pe plan naţional şi internaţional. Principalele domenii de activitate au fost: pepiniere, împăduriri, refacerea arboretului degradat, îngrijirea lui, tipologie forestieră, aclimatizarea  speciilor de interes forestier, genetică şi ameliorare a unor specii forestiere, pedologice şi staţiuni forestiere, protecţie integrată a pădurilor, corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradate şi, nu în ultimul rând, arhitectură peisagistică.

Arboretul a fost bază de studiu pentru lucrări ştiinţifice, teze de doctorat, pentru studenţii facultăţilor de silvicultură, biologie, pentru schimbul de informaţii ştiinţifice cu specialişti din ţară şi străinătate.

Regizorul Gheorghe Naghi a ales să toarne în acest parc câteva cadre din filmul „Dumbrava minunată”, realizat după romanul cu acelaşi nume al scriitorului Mihail Sadoveanu.

Varietatea de plante şi culori cuprinde, în afară de cele enumerate mai sus, magnolia albă, magnolia cu cupele violete, plantaţii de larice, pini şi molid, corn şi hamamelis, movul florilor divers nuanţate ale speciilor de liliac şi paulovnie dar şi alb-roziul florilor de castani şi catalpă. Parfum de tei, glandite şi salcâm, brazii şi molizii argintii, chiparosul de California şi de baltă, criptomeria, ienuperii, zadele, arborele vieţii, pinii, stejarii, plopii şi lista poate continua. Spaţiile libere dintre plante din colecţie sunt acoperite cu vegetaţie ierbacee din familia gramineelor ca: Poa, Trisetum, Setaria, Melica, Bromus, Festuca, la care se adaugă florile de aglică, ochiul boului, părăluţe, trifoi, fragi, de galbenul florilor de ghizdei, gălbenuşi, păpădie, ciuboţica cucului, gălbenele, sînziene, rozul garofiţelor, albastrul florilor de nu-mă-uita, inuţ şi şopîrliţă, de violetul florilor de muşcatul dracului şi clopoţei iar pe marginea pădurii, florile de viorele şi toporaşi. Dar pădurea este propice pentru creşterea unor plante precum floarea paştelui, viorele, brebenei, mierea ursului şi gingaşele lăcrămioare şi lăcrămiţe, ce dau un aspect placut parcului. Plăcut e şi peisajul platanilor şi a tulipierului cu cupele lui galbene. Toamna putem observa prezenţa oţetarului, a stejarului roşu, chiparosului de baltă iar iarna parcul ramâne verde datorită răşinoaselor şi vâscului din copaci.

Începând din anul 1976 în cadrul parcului funcţionează filiala zonală Moldova a Institutului de Cercetări Silvice Bucureşti, institut specializat în ameliorarea şi regenerarea speciilor forestiere. Datorită colectivului de cercetători ce-şi desfăşoară activitatea în acest institut, în prezent parcul este bine întreţinut din punct de vedere biologic.

O altă arie protejată este Lacul LILIECI. Poziţionat în lungul albiei majore a Bistriţei, lacul se dezvoltă pe circa 4 kilometri lungime şi are o lăţime medie de 800 m. Malul stâng îl reprezintă abruptul terasei de confluenţă Siret-Bistriţa, a cărui altitudine în coada lacului este de aproximativ 100 m.

Condiţiile de habitat diversificate sunt generate de colmatarea puternică şi asigură prezenţa unui mare număr de specii.Din cele 159 de specii de păsări identificate pe lac, 20 sunt sedentare, 54 sunt specifice verii, 6 sunt specii de iarnă iar 70 sunt în pasaj. Din punctul de vedere al protecţiei  păsărilor lacul Lilieci este deosebit de important pentru cuibărit, hrănire şi odihnă.

În jurul lacului s-a creat un splendid habitat natural, unde convieţuiesc specii diverse de păsări şi animale cum ar fi: lebăda albă, raţa cu moţ roşu, fazanul, mistreţul, căprioara şi iepurele de câmp. Datorită aspectului unic al acestui habitat, lacul Lilieci şi împrejurimile sale au fost declarate rezevaţie naturală naţională. Lacul Lilieci este singura zonă din România unde trăieşte raţa cu moţ roşu. 

Începând cu luna aprilie 2008, aria de protecţie specială avifaunistică “Lacul Lilieci” se află în custodia Centrului Regional de Ecologie Bacău.

Căi de acces

În comuna Hemeiuş sint 123 drumuri cu o lungime totala de 69 km.

Comuna este străbătută de la nord spre sud de drumul naţional DN 15 (Bacău Piatra Neamţ Bicaz)  pe o lungime de 8 km şi drumul judeţean DJ 119 B (Hemeiuş Mărgineni) pe o lungime de 6,7 km.  Legatura dintre DN 15 si DJ119B se face prin drumul comunal DC 194C, pe o lungime de 1,5 km. Mai există 83 drumuri săteşti şi 35 drumuri de exploatare agricolă.

De asemenea comuna este străbătută de calea ferată nr. 509 (Bacău-Bicaz) ce traversează teritoriul localităţii pe o lungime de 2,20 km de la N la S. Existenţa unei staţii C.F.R. (haltă) în comună facilitează legatura cu celelalte localităţi